- Home
- No categories
Alifia magică – Plante halucinogene – Ciuperca magică – Peyotl – otrava divină
Alifia magică a vrăjitoarelor
În toate epocile şi în toate ţările, găsim legende despre vrăjitoare care călăresc un măturoi, pentru a se duce la Sabat, în toiul unei furtuni înfricoşătoare, iar ţipetele şi groaznicul lor croncănit acoperă natura dezlanţuită. Şi ni se povesteşte că, înainte de zbor, se ung (în general pe frunte şi la subsuori) cu o alifie făcută din ierburi.
Binînţeles că măturoiul nu este un mijloc de transport, ci un simbol. Ca şi bagheta magică, toiagul păstorului sau sceptrul faraonului, el reprezintă puterea şi autoritatea.
Dar cu alifia magică este altă poveste. Se crede că a fost introdusă în Germania, în Evul Mediu, de către ţigani. Reţetele găsite includ plante veninoase. Vrăjitoarele pretindeau că alifia era aceea care le permitea să zboare şi care, de fapt, le ducea în Sabat.
Un test modern al alifiei magice
Experienţele efectuate acum câţiva ani de către profesorul german dr. Will-Eric Peuckert, care s-au hotărât să testeze vechile reţete, par să indice că vrăjitoarele ştiau ele despre ce vorbeau. El a respectat cu scrupulozitate una dintre reţete, pentru a fabrica unguentul şi s-a uns el însuşi, precum şi pe un uşier, ignorând în totalitate care ar fi putut fi efectele. Cei doi oameni au căzut imediat într-o transă profundă, care a durat 20 de ore. Când şi-au revenit, au descoperit că experienţele lor, în timpul transei, erau identice. Au raportat amândoi că au avut senzaţia de zbor prin aer, că plonjau din înălţimi ameţitoare şi, în cele din urmă, că au aterizat pe vârful unui munte, unde au asistat la o sărbătoare a vrăjitoarelor, cu orgii bizare şi cu activităţi erotice. Dr. Peuckert a tras concluzia că vrăjitoarele din timpurile străvechi celebrau, într-adevăr, Sabatul, deşi experienţele lor cu alifia nu erau fizice, ci psihice.
Acest fapt ridică multe probleme. De ce, de exemplu, alifia produce exact aceleaşi efecte psihice la persoane diferite? Poate un individ să „viseze”, pur şi simplu, lucruri pe care nu le concepuse niciodată, înainte de asta? Oare unguentul stimulează vreun sector al memoriei ancestrale? Sau experienţele de acest tip nu sunt altceva decat nişte halucinaţii, aşa cum pretind unii psihologi?
Alte plante halucinogene
Oamenii au folosit întotdeauna plantele halucinogene pentru a încerca sa pătrundă necunoscutul. Altădată,se credea că aceste practici te puneau în contact cu Dumnezeu şi cu Diavolul; ori că permiteau descoperirea unor secrete, localizarea unor obiecte furate sau pierdute, aflarea viitorului; ori că procurau senzaţia că eşti „în afara propriei fiinţe şi transportat într-o altă lume”. Lume care ar putea fi paradisul sau infernul, o viziune minunată sau îngrozitoare.
Datorită puterii lor revelatoare, aceste plante erau considerate sacre şi erau folosite în cadrul unui ritual. Se ştie că în societăţile primitive era nevoie de un ritual pentru a canaliza forţele periculoase, eliberate de către drogurile halucinogene. Altfel spus, ritualul permite utilizatorului să-şi „strunească” spiritul pentru un scop dat – de exemplu, o stare de transă oraculară – în loc de a-şi pierde controlul şi de a fi dominat de puterea drogului însuşi.
Numeroasele plante folosite în societăţile primitive cuprind, printre altele, „ololiuqui”( sau „volbura diavolului”); „ayahuasca”(sau „planta sufletului”) din Amazonia; haşişul („planta lui Dumnezeu”), la unele secte arabe; „cohoba”(„tutunul magic”) din Caraibe; precum şi măselariţa, ciumăfaia si mătrăguna.
Ciuperca magică
O alta plantă folosită pentru a expedia spiritul într-o altă lume sau într-un alt timp este ciuperca magică Amanita muscaria sau amanita moartea-muştelor. Şamanii siberieni beau o fiertură de Amanita muscaria pentru experienţele psihice şi pentru a-şi spori forţa musculară si rezistenţa. Unii călători au relatat că au vazut un şaman drogat care a dansat, fără întrerupere, ore întregi şi a făcut salturi repetate, înalte de 180 de centimetri. După istorisirile nordicilor, bărbaţii care au băut licoarea ciupercii magice aveau o forţă şi o îndemânare supranaturală în bătălie. Din cauza extraordinarei lor puteri fizice, a înflăcărării lor frenetice, în faţa căreia nici un adversar nu putea rezista, dar şi din pricină că erau îmbrăcaţi doar cu piei de urs – numite „bersark” – aceşti oameni erau calificaţi drept „berserk”, cuvânt care persistă şi azi în limba engleză, şi care înseamnă nebun de legat.
Intoxicaţia datorată acestei ciuperci produce o excitaţie intensă, dar face şi ca mărimea şi forma obiectelor să fie percepută ca fiind modificată. În secolele XVIII şi XIX, exploratorii siberieni au atras atenţia asupra acestor efecte stranii, atunci când au relatat despre utilizarea ciupercii sacre, de către ţăranii siberieni. S-a spus că Lewis Carroll, autorul lui „Alice în Ţara minunilor”, a folosit aceste informaţii ca bază pentru o scenă în care o omidă îi spune lui Alice că, dacă vrea să crească, ea trebuie să mănânce dintr-o parte a ciupercii, iar dacă vrea să devina mică, din cealaltă.
Efectele ciupercii sacre sunt atribuite unor periculoşi alcaloizi, în număr de trei, pe care îi conţine planta; muscarina, bufotenina şi atropina. Muscarina este responsabilă pentru creşterea puterii şi a rezistenţei fizice. Dar, consecutiv cu aceste efecte foarte clare, ea acţionează ca o otravă care paralizează nervii. Paralizia este cauza deceselor care survin de multe ori după consumul accidental al respectivei ciuperci.
Bufotenina mai există şi în glandele cutanate ale broaştei râioase africane ( Bufo bufotensis). Este interesant de remarcat că vechile legende asociază anumite broaşte râioase cu diverse specii de ciuperci, afirmând că ambele sunt otrăvite. Totuşi, ştiinţa nu a izolat decât recent bufotenina, otrava secretată de broaştele râioase europene şi africane. Se ştie că, la oameni, aceasta substanţă produce halucinaţii.
Peyotl – otrava divină a aztecilor
Peyotl (Lophora williamsii), un mic cactus care are nişte discuri uscate ( muguri de mescal), prezintă un interes deosebit, deoarece este considerat sacru de către o anumită religie din America, Native American Church ( Biserica Americană Indigenă), bazată pe practicile indienilor. Unul dintre articolele cu privire la iniţierea în această religie specifică faptul că, folosind peyotl, practicanţii „ sunt în măsură să absoarbă Spiritul Divin, aşa cum creştinii pot s-o facă, prin împărtăşanie, cu pâinea şi vinul”.
Aztecii consumau mugurii de mescal fie uscaţi, fie verzi. Intoxicarea cu peyotl provoacă o senzaţie euforică, urmată de greţuri şi frisoane, apoi de o stare ca de trezie, în care apar viziuni strălucitoare, colorate, uneori dispuse geometric, care se transformă în construcţii frumoase sau în scene ce se întind până la orizont. Acest joc caleidoscopic al culorilor este atribuit mescalinei, un alcaloid pe care îl conţin mugurii de mescal. Tocmai proprietatea aceasta i-a determinat pe indieni să folosească planta în cadrul ceremoniilor religioase.
La majoritatea triburilor indiene, ritualul care foloseşte peyotl se desfăşoarş, şi acum, într-un cort în care pluteşte mirosul salviei, al cimbrişorului şi al lemnului, care ard la un loc. Focul ritual este aprins între „coarnele” unei moviliţe de pământ, care are forma unei semilune.
În cursul ceremoniei, care durează toată noaptea, şeful se roagă de peyotl, cerându-i să le fie de ajutor şi să nu producă nici un efect nefast asupra celor care îl folosesc. Adresându-se întruna plantei, el promite că o să-i facă rugăciuni, din nou, la miezul nopţii şi, apoi, în dimineaţa următoare. În general, fiecare participant mănâncă 4 muguri de mescal.
După anumite ceremonii de purificare, li se trece pe rând participanţilor un băţ sculptat, o toba specială şi un maraca, în timp ce fiecare dintre ei cântă 4 cântece către peyotl. La ceremoniile de la miezul nopţii se foloseşte apa, ca şi în zori, când are loc un „botez” urmat de un mic dejun ritual.
Primii misionari spanioli au protestat împotriva acestor utilizări pe care indienii o dădeau plantei şi îi întrebau pe penitenţii veniţi la spovedanie: „Ai băut peyotl sau l-ai dat altora ca să-l bea, pentru a afla secrete ori pentru a descoperi obiectele pierdute sau furate?”
Dr. Francesco Hernandez, medicul regelui Spaniei, cunoştea bine cum era folosit peyotl de către indieni. El scria: „Peyotl permite celor care îl consumă să prevadă şi să prezică evenimentele; de exemplu, să vadă dacă vremea va fi, în continuare, bună; sau să vadă cine le-a furat un obiect; şi alte lucruri asemenea, pe care chichimecas ( un trib indian din Mexic) cred, cu adevărat, că le-au descoperit.
Indienii mescaleros mâncau peyotl pentru a detecta practicile magice adverse, pentru a găsi obiectele furate sau pierdute ori pentru a prevedea viitorul; indigenii osagos şi otos îl foloseau la ceremoniile funebre, pentru a comunica cu morţii. În Mexic, planta era folosită în scop profetic şi divinatoriu.
Căutări Recente: plante halucinogene , poze halucinogene , retete halucinogene , retete alifii de la dumnezeu , poze ciuperci halucinogene , ciuperca pe fund , ciuperca in fund , ciuperca fund , plante psihoactive , spori de ciuperci magiceArticole Asemănătoare:
Recent Comments